Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demisii în bloc în Siria

Publicat in rfi, joi 28 aprilie 2011 ·

Peste două sute de membri ai partidului Baas aflat la putere în Siria şi-au anunţat demisia din această formaţiune. Mai multe mişcări ale tinerilor lansează un apel pentru organizarea unei noi "zile a mâniei". Pe pagina Facebook "Revoluţia siriană 2011" se cere ca tinerii să iasă mâine "pe toate străzile, din toate oraşele", ca semn de solidaritate cu oraşul Deraa, unde 30 de persoane au fost ucise la începutul săptămânii. În acest timp, reuniunea Consiliului de Securitate al ONU s-a soldat miercuri seară cu un eşec.

Cei 15 membri ai Consiliului nu au reuşit un lucru care părea destul de evident şi anume să se pună de acord asupra unei declaraţii care să condamne represiunea din Siria. Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia redactaseră declaraţia, dar China şi Rusia au blocat adoptarea ei.

Cele două ţări cred că declaraţia ar fi privită ca o ingerinţă externă, care ar putea duce la un război civil. Rusia spune că în cazul violenţelor din Siria, care s-au soldat cu peste 450 de morţi, trebuie făcută o anchetă adevărată, iar vinovaţii trebuie aduşi în faţa justiţiei.

Occidentul e însă de altă părere. Statele Unite l-au somat pe preşedintele Bashar al-Assad să schimbe imediat direcţia, iar Franţa spune că ia în vedere creşterea presiunii asupra regimului sirian.

În acest timp, 230 de membri ai partidului Baas aflat la putere în Siria şi-au anunţat demisia din această formaţiune. Într-o scrisoare deschisă, ei acuză serviciile de securitate că au "demolat valorile siriene" şi spun că părăsesc fără regret partidul.

Demisionarii insistă asupra faptului că forţele de securitate şi nu armata sunt principalul responsabil pentru represiunile sângeroase.

Vineri, deci, în Siria e aşteptată o nouă zi a revoltei. Pe de altă parte, la Bruxelles, reprezentanţii celor 27 se întâlnesc pentru a discuta despre sancţiuni împotriva regimulu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 4 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 7 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°