Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii au intrat deja în „febra de Bacalaureat”. Mai au o lună la dispoziţie până la prima probă

Publicat in Adevarul, joi 28 aprilie 2011 ·

Meditaţii, teste şi emoţii. Cam asta înseamnă următoarea lună pentru Bianca şi Mihai, elevi de clasa a XII-a. După ce Inspectoratul Şcolar a anunţat programul de desfăşurare al examenului de Bacalaureat, elevii timişoreni spun că s-au pus cu burta pe carte.

O lună şi câteva zile mai au la dispoziţie elevii până la prima probă a examenului maturităţii, care se va desfăşura anul acesta pe 6 iunie. După vacanţa de paşte, elevii au revenit astăzi pe băncile şcolii cu forţe proaspete, pregătiţi pentru ultima perioadă de aprofundare a materiei.

Cum se vede viitorul în ochii liceenilor care au ajuns în prag de bacalaureat

Bianca Anton este elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva" din Timişoara. Ea spune că a parcurs deja trei sferturi din materie şi are mari emoţii pentru ceea ce urmează. Pentru că matematica este slăbiciunea ei, tânăra ia şi meditaţii, odată pe săptămână. Tot de matematică se teme şi colegul ei, Mihai Saftencu.

Meditaţii la matematică

El spune că deşi a terminat toată materia, îşi propune să o mai repete în această perioadă. „Eu am parcurs toată materia pentru Bac. Acum rămâne să o mai repet. Dacă reuşesc să o fac de trei ori, consider că pot aspira la note peste 9. La matematică iau şi eu meditaţii, când am nevoie. Mă ajută foarte mult", a declarat Mihai. Profesorii elevilor care vor da Bac-ul sunt liniştiţi cu privire la pregătirea copiilor. „Noi le-am explicat doar orarul. Ei ştiau demult ce au de făcut. În general, copiii sunt pregătiţi, nu-mi fac griji", a spus Cornelia Dragomir, dirigintele unei clase de-a XII-a de la „Carmen Sylva".

Cei doi spun că vor note mari la Bacalaureat pentru a ajunge la facultatea dorită. „Eu vreau să urmez o facultate în domeniul publicităţii sau al jurnalismului. Nu are legătură cu materiile pe care le studiez, dar o notă mare la Bac m-ar ajuta la dosarul de admitere la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 47 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 21 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 45 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 18 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°