George Copos, patronului Rapidului, a anunțat că noul antrenor al formației giuleștene va fi numit astăzi, până la ora15.00, cel târziu. George Copos, patronului Rapidului, a anunțat că noul antrenor al formației giuleștene va fi numit astăzi, până la ora15.00, cel târziu.
După ce Marius Șumudică a părăsit banca tehnică a Rapidului în urma eșecului de marți cu Sportul Studențesc (0-1), conducerea clubului de sub Podul Grant a început să-i caute un înlocuitor și a anunțat că numele acestuia va fi dezvăluit astăzi.
”Astăzi, până la orele 15.00, vom avea un nou antrenor. Mă voi întâlni cu domnul Dinu Gheorghe (n.r. - președintele clubului) și vom stabili împreună numele viitorului tehnician”, a declarat patronul George Copos.
Finanțatorul giuleștenilor a precizat că există trei candidați pentru postul de antrenor. ”Avem trei soluții pentru postul de antrenor, din păcate nu avem atât de multe variante”, a afirmat Copos. Între timp, de pregătirea Rapidului se ocupă Cristian Petre, asistentul lui Marius Șumudică.