În fiecare an, vinerea din Săptămâna Luminată, după Învierea Domnului, se prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, una dintre marile sărbători dedicate Maicii Domnului.

Praznicul aminteşte de o minune săvârşită de Maica Domnului la Constantinopol. Cu puţin înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457 – 474) se plimba printr-o pădure de la marginea oraşului, când întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă. Ostenelile lui Leon sunt zadarnice: nici un fir de apă.

Atunci aude glasul Maicii Domnului: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”.

Leon face cum i se spune şi găseşte un izvor din care îi dă orbului să bea şi îl spală pe faţă. Atunci, orbul îşi recapătă vederea.

În amintirea acestei minuni a Maicii Domnului, când ajunge împărat Leon ridică lângă acel izvor o biserică.

Apa izvorului săvârşeşte de-a lungul timpului multe alte voindecări miraculoase. Însuşi împăratul Iustinian (527 – 565), care suferea de o boală grea, se vindecă bând din apa minunată. Drept mulţumire, el face o biserică şi mai mare, care este însă distrusă de turci la 1453, odată cu căderea Constantinopolului.

Sfinţirea apei: Aiasma alungă iasma

Cu ocazia prăznuirii Izvorului Tămăduirii, preoţii sfinţesc apa, făcând Aghiasmă Mică, căreia poporul îi mai spune şi “aiasmă”.

O foarte interesantă apropiere între “aiasmă” şi “iasmă” face Adrian Cocoşilă:

“Se cere o explicaţie în legătură cu sensul cuvântului iasmă-iazmă, de “arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”, contrar sensului originar de “apă sfinţită”. Explicaţia este următoarea:

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă