Codrii n-au înverzit încă, ba chiar săptămîna trecută crestele munţilor erau albe de parcă ne-am pregăti de Crăciun, nu de Paşti, iar la noi în oraş castanii sînt întîrziaţi. Să ieşim totuşi la plimbare atunci cînd soarele se strecoară printre nori. Unde? Strada Doamnei, numită aşa după biserica învecinată, se deschide din Bulevardul Brătianu către Calea Victoriei, în care intră între două clădiri masive: palatul mitropolitului Nifon, clădit în 1891 de arhitectul Gottereau, şi banca Marmorosch-Blank, pe care Petre Antonescu a început s-o construiască în 1915, într-o combinaţie stilistică de neoromânesc cu neogotic, şi a terminat-o după război în 1923.

Această firmă exista din 1878, cînd a finanţat calea ferată Bucureşti-Predeal, iar prestigiul ei internaţional era atît de mare încît Jules Verne, în romanul său de anticipaţie De la Pămînt la Lună, a inclus numele ei pe lista băncilor de la care astronauţii ar fi primit ajutor pentru expediţia lor. Fondatorul ei, Mauriciu Blank, a trăit pînă în 1927, şi mormîntul său se găsea, pînă la devastarea barbară care l-a profanat, într-un mausoleu ridicat la marginea pădurii Băneasa, pe un proiect semnat de arhitectul Duiliu Marcu.

Strada, aşa cum porneşte din faţa Spitalului Colţea, şerpuieşte spre vest, primind din stînga strada Smîrdan şi din dreapta strada Academiei, care se continuă de partea cealaltă prin strada Eugeniu Carada (plăcuţa spune greşit „Eugen“). Aproape întreagă, în afară de cîteva construcţii înnoite şi supradimensionate (banca Ţiriac, o universitate particulară), strada îşi arată vîrsta: de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Ascunsă într-o curte, printre copaci, se află bisericuţa bulgărească, întemeiată de familia Kalenderoglu (mai tîrziu Kalinderu, cum se chemau administratorul perpetuu al domeniilor regale pe vremea lui Carol I şi fratele său, medicul colecţionar de artă, academicieni amîn