Update 20.09. Preşedintele Traian Băsescu s-a despărţit de mulţi consilieri prezidenţiali, din 2005 şi până acum.
Andrei Pleşu a plecat de la Cotroceni în mai 2005. A urmat Renate Weber, care apoi a devenit avocatul premierului Tăriceanu în conflictul de la Curtea Constituţională pe tema numirii ministrului de Externe. În prezent, Renate Weber este eurodeputat PNL.
Demisia care a făcut însă cea mai mare vâlvă a fost demisia Adrianei Săftoiu din funcţia de purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, gest care a venit la scurt timp după ce soţul ei de atunci, Claudiu Săftoiu, a părăsit postul de şef al SIE. Adriana Săftoiu a devenit deputat PNL.
Pe la Cotroceni a mai trecut şi Elena Udrea, şefă a Cancelariei preşedintelui, însă aceasta nu a plecat în urma unui conflict cu şeful statului, ci pentru a „proteja” imaginea Palatului Cotroceni ca urmare a unor acuzaţii de presă referitoare la afacerile soţului ei, Dorin Cocoş, arată un documentar făcut de Adevărul.
————————————————
Update. 19.45. Consilierul Sebastian Lăzăroiu susţine că “doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale”.
“Aşa cum apare şi în comunicat, a fost o încetare a raporturilor de muncă cu acordul părţilor”, susţine consilierul prezidenţial, citat de Mediafax.
“Sunt conştient că există anumite constrângeri instituţionale fireşti în formularea publică a unor analize politice din poziţia de consilier prezidenţial. Nu vreau ca analizele politice pe care le fac să fie asociate instituţiei prezidenţiale”, mai spune Lăzăroiu.
El precizează totodată că a fost o onoare să lucreze cu preşedintele: “Am avut o colaborare foarte bună”.
Potrivit surselor Ziuaveche.ro, plecarea lui Sebastaian Lăzăroiu de la Cotroceni ar fi fost preconizată de mai multă vreme, “s-a petrecut fără mânie”,