Viitoarea prinţesă nu va jura ”supunere” soţului ei mâine, în catedrala Westminster din Londra, ne asigură jurnaliştii de la Daily Mail care au reuşit să intre în posesia unor frânturi din jurămintele pe care Kate şi William şi le vor face în ziua nunţii.
Ziariştii celebrului tabloid britanic, postaţi ieri în faţa reşedinţei Middleton din Bucklebury, au fotografiat prin geamul maşinii lui Kate, în timp ce aceasta părăsea casa, un pasaj dintr-un text al cărui autor nu a putut fi identificat.
Singura propoziţie completă a fost ”Cu foarte multă iubire din adâncul inimilor noastre”, ceea ce i-a determinat pe jurnalişti să speculeze pe tema destinatiei acestui fragment. Desigur, prima ipoteză este aceea că mirii urmează exemplul celorlate cupluri de tineri ajunşi în faţa altarului şi îşi jură unul altuia iubire.
Repetiţie cu discreţie
Kate şi William s-au întâlnit ieri pentru a participa la repetiţia ceremoniei care urmează să aibă loc mâine, de la Westminster Abbey. Kate a plecat de la reşedinţa familiei sale şi a mers la Clarence House, unde cuplul l-a întâlnit pe înaltul prelat al catedralei care le-a prezentat modul în care va decurge serviciul religios pe care îl va oficia pe 29 aprilie.
Fără niciun pic de emoţie vizibilă, viitoarea mireasă în vârstă de 29 de ani, îmbrăcată într-un modest costum crem, a plecat de la Berkshire la ora locală 8.45 – ultima dată când ea părăseşte casa părinţilor ei ca fată nemăritată, urmând ca atunci când revine să facă deja parte din rândul familiei regale. Tânăra era însoţită doar de ofiţerul din garda ei de corp. După ce l-a întâlnit pe William la reşedinţa lui din Londra, cei doi au mers la catedrală, unde au repetat jurămintele, scrie presa britanică.
Cu nici 48 de ore îniante de marele eveniment, toate pregătirile au intrat în linie dreaptă şi se pare că, până în