Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletin de presă IPJ - Joi, 28 Aprilie 2011

Publicat in Ziua Constanta, joi 28 aprilie 2011 ·

În ultimele 24 de ore poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de prevenire, constatare, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate.

La nivelul judeţului au fost organizate 6 acţiuni, fiind aplicate 24 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5290 lei.

În ceea ce priveşte faptele antisociale înregistrate în ultimele 24 de ore pe raza judeţului, au fost sesizate la poliţie 12 evenimente, din care 7 evenimente de natură judiciară, 2 evenimente la regimul circulaţiei rutiere şi 3 evenimente de altă natură.  Infracţiuni de natură judiciară La data de 27 aprilie a.c., ora 15.00, o patrulă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Băneasa şi un agent din cadrul S.P.F. Băneasa, au identificat între localităţile Băneasa şi Răzoarele, un grup de persoane care desfăşurau activităţi de dărâmare a unui stâlp din beton înalt de 10 metri, de la linia de 20.000 volţi, dezafectată, aparţinând unei societăţi comerciale, ce alimenta cu energie electrică Cariera de piatră. Persoanele au fost identificate ca fiind S. Mamut, de 43 de ani, S. Erol, de 29 de ani, M. Beinur, de 31 de ani, S. Levent, de 21 de ani şi I. Dilaver, de 27 de ani, toţi din oraşul Băneasa, sat Făurei, care aveau asupra lor târnăcoape, baroase şi bomfaiere, precum şi căruţe pregătite pentru realizarea transportului, aceştia urmând ca după extragerea metalului din structura stâlpului să valorifice fierul la un centru de colectare. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tentativă la furt calificat. La data de 27 aprilie a.c., ora 07.51, poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi de administratorul Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu" din localitate, că din atelierul mecanic, persoane necunoscute au sustras scule electrice în valoare de aproximativ 1.000 lei. O patrulă mixtă formată dintr-un pol

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 3 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 8 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 4 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 2 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 5 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 2 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 4 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Evadare în masă dintr-o închisoare din New Orleans: 10 deținuți periculoși sunt căutați

Adevarul acum 2 ore
O amplă operațiune de căutare este în desfășurare în statul american Louisiana, după ce 11 deținuți au evadat vineri dimineață dintr-o închisoare din orașul New Orleans. Până acum, doarun fugar a fost prins. Ceilalți 10 sunt considerați „înarmați și

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 8 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
Iasi
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
lun.

7°/17°
mar.

6°/10°
Constanta
acum

13°
sâm.

8°/13°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/14°
dum.

6°/16°
lun.

7°/13°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°