Academia de Advocacy din Timişoara pregăteşte cea mai mare reţea de lobby-işti şi specialişti în campanii de advocacy din ţară. În regiunea de vest 100 de persoane, reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi ai societăţii civile, vor învăţa cum să schimbe legi şi cum să determine autorităţile să schimbe legile dezavantajoase. Până în 2013, academia desfăşoară proiectul "Partener activ şi implicat", finanţat din fonduri europene.
Printre cei prezenţi la lansarea proiectului, la Timişoara, a fost şi Rodica Militaru, preşedinta Asociaţiei Proprietarilor din Zonele Rezidenţiale din Timişoara. Aceasta reprezintă câteva sute de timişoreni care au fost nemulţumiţi pentru că în ultimii ani, lângă casele lor, au fost construite blocuri cu două sau trei etaje, fiindu-le afectată intimitatea în propria casă. Rodica Militaru susţine că administraţia timişoreană a fost prea permisivă cu aceste proiecte imobiliare. Ea speră ca prin intermediul Academiei de Advocacy şi a proiectului lansat astăzi la Timişoara să afle cum anume poate influenţa deciziile locale, în special cele pentru urbanism, dar şi cum poate informa timişorenii despre drepturile pe care le au.
Rodica Militaru, preşedinta Asociaţiei Proprietarilor din Zonele Rezidenţiale din Timişoara
"Îmi doresc foarte mult să primesc informaţii despre cum pot fi gestionate proiecte, despre cum putem ajunge la fonduri europene astfel încât să avem suficiente resurse ca să informăm timişorenii despre drepturile pe care le au, despre faptul că pot influenţa şi pot cere modificări ale planului urbanistic general al Timişoarei, care acum este în lucru. Cred că este binevenit acest proiect. Oamenii nu ştiu ce drepturi au, nu ştiu ce pot face, cum pot influenţa o decizie publică, o administraţie", a spus Rodica Militaru.
Preşedintele Academiei de Advocacy, Radu Nicosevici, a spus că reprezentanţii s