Sute de jucători îşi încearcă norocul la loto 6/49 în agenţia din Grădişte, unde un arădean a câştigat peste zece milioane de euro. De când umblă zvonul că un arădean s-a îmbogăţit cu peste zece milioane de euro la jocul de noroc loto 6/49, arădenii dau buzna în agenţia unde s-a jucat biletul câştigător.
Zilnic, încă de la primele ore ale dimineaţii, zeci de jucători vin să-şi încerce norocul la doamna Livia Gliguţa, caseriţa care a introdus în calculator biletul în valoare de peste zece milioane de euro.
Legendele urbane care circulă deja prin Arad despre câştigătorul marelui premiu de zece milioane de euro, la Loto 6/49
“Joc în fiecare săptămână în această agenţie, de ani de zile dar niciodată nu am avut norocul să câştig o valoare atât de mare. Am mai prins la categoria a treia, în urmă cu doi ani de zile. În agenţia din Grădişte ne putem lăuda cu mai mulţi câştigători. Îmi aduc aminte că şi un apartament s-a câştigat tot aici, la doamna Livia, în urmă cu câţiva ani”, a spus Ionel Filip, jucător la loto.
Câştigător anonim
Caseriţa agenţiei loto din Grădişte spune că nu-şi aduce aminte cu exactitate de cine ar fi vorba mai ales că în ziua respectivă s-au jucat sute de variante simple. “Eu simt că marele câştigător este un client fidel al agenţiei, dar e normal să nu vrea să-şi dezvăluie identitatea. Zvonuri sunt multe dar nimeni nu poate confirma nimic”, a spus Livia Gliguţa, caseriţa agenţiei. Jucătorii Loto din Arad fac fel şi fel de glume pe seama mareului câştigător şi spun că dacă ei ar fi câştigat banii, plecau din ţară.
Ea este femeia cu mână de aur care i-a adus unui arădean peste zece milioane de euro
“Sigur e cineva care joacă des la Loto, altfel nu-mi explic cum se poate să fi avut o aşa baftă. Eu unul dacă câştigam, cred că plecam din ţară şi nu mai eram curios de nimic”, a spus Ionel Someşan un alt