Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: UPDATE Luptător în Afganistan rănit grav într-un accident de circulaţie. Elicopterul SMURD a refuzat să-l preia pentru că este în stare foarte gravă

Publicat in Adevarul, joi 28 aprilie 2011 ·

Dragoş Talpalaru( 39 ani) a suferit multiple traumatisme în urma accidentului petrecut în această dimineaţă la Stăuceni. Militarul este în stare gravă şi trebuia transportat la Clinica de Neurochirurgie Iaşi. Echipajul a refuzat să îl preia pentru că subofiţerul este în stare foarte gravă. Militarul va fi operat de urgenţă la Judeţean. Medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele sale de supravieţuire.

Ora 8.00: Accidentul s-a produs din vina şoferului autospecialei care nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, unde a impactat frontal un autoturism în care se aflau doi bărbaţi. Pasagerul din dreapta autoturisului a murit la scurt timp după producerea accidentului, iar şoferul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei, însă sunt şanse foarte mici ca acesta să supravieţuiască.

Ora 10.00: După examinarea subofiţerului de către cadrele medicale din Unitatea de Primire a Urgenţelor s-a luat decizia transportării victimei la o unitate specializată din cauza multiplelor traumatisme suferite în timpul accidentului.

„Pacientul este într-o stare deosebit de gravă, prezintă un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu multiple plagi epicranian, contuzie cerebrală, traumatism toracic, cu observaţie multiple fracturi costale şi contuzie abdominală. Este în continuare stabilizat şi explorat în serviciul nostru, iar în funcţie de rezultate vom decide dacă îl trimitem în centrul universitar Iaşi, daca vom vedea că leziunile sunt complexe şi îi pun viaţa acestuia în pericol", a precizat medicul Petrică Rădăuceanu după examinarea victimei.

Ora 12.00: Medicii echipajului Smurd sosiţi cu un elicopter de la Iaşi au refuzat să preia pacientul după ce starea acestuia s-a agravat brusc în urma unei hemoragii interne. Subofiţerul a fost trimis înapoi la Spitalul Judeţean pentru a se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°