Desele modificări aduse legii urbanismului îi determină pe investitorii imobiliari să stea cu ochii în patru pe o serie de indicatori care erau urmăriţi până acum câţiva ani mai mult de arhitecţi, în condiţiile în care o diferenţă de CUT poate însemna câteva milioane de euro în plus sau în minus la evaluarea unui teren.

În România aflată în plin avânt al pieţei imobiliare, majoritatea jucătorilor erau conştienţi că înainte de orice investiţie, erau datori să verifice în amănunt situaţia juridică a terenului ţintă, cele mai negre "coşmaruri" care ar fi putut stopa tranzacţia din faşă fiind problemele legate de litigii şi în special revendicările.

În timp ce chestiunile privind problemele de titlu au fost si rămân cu preponderenţă guvernate de sfera juridică, urbanismul implică şi aspecte de aplicare propriu-zisă a reglementărilor legale, aflându-se de fapt la întretăierea dintre tehnic şi juridic.

În acele vremuri de efervescenţă imobiliară, nimeni nu conştientiza îndeajuns că valoarea reală a proprietăţilor este dată nu doar de un titlu "marketabil", ci şi de un regim urbanistic "curat".

Pe atunci, noţiuni precum POT (procent de ocupare a terenurilor), CUT (coeficient de utilizare a terenurilor) sau UTR (unitate teritorială de referinţă), pe lângă faptul că păreau excesiv de tehnice, erau cvasinecunoscute.

Trezirea a avut loc brusc începând cu toamna anului 2008 când legislaţia urbanismului a suferit importante modificări. Atunci am aflat cu toţii faptul că nu putem construi la orice înălţime întrucât nu putem majora CUT-ul existent (care generează indirect înălţimea) cu mai mult de 20%. Acela a fost momentul în care s-au tranşat diferenţele dintre planul urbanistic zonal (PUZ) şi planul urbanistic de detaliu (PUD), o diferenţă fiind aceea că nu prin PUD, ci doar prin PUZ se putea obţine o înălţime mai mare (prin majorarea CUT-ului). @N_