Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzacţiile pe scurt

Publicat in Curierul, joi 28 aprilie 2011 ·

La preţuri cuprinse între 10.000 şi 20.000 lei, au mai fost adjudecate, în cadrul aceleiaşi licitaţii, la secţiunea "artă veche", lucrări semnate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Jean Cheller şi Samuel Mutzner. Dacă lucrarea lui Cumpăna, o compoziţie cu personaj feminin, "Ţărancă cu ulcior", a fost tranzacţionată la un preţ de aproape 3,5 ori mai mare faţă de cel de pornire, respectiv la 20.000 lei de la 6.500, iar uleiul pe carton semnat de Cheller, "Ţărm stâncos", la 16.000 lei de la 5.000, "Primăvara" lui Mutzner a intrat în altă colecţie la preţul de pornire de 10.000 lei. Şi-au mai schimbat proprietarii lucrări reprezentând peisaje, marine, compoziţii cu personaje şi naturi statice, semnate, între alţii, de Pan(dele) Ioanid, D. Florian, Leon Al. Biju, Petre Hârtopeanu şi Ignat Bednaric.

La secţiunea "artă contemporană", au fost adjudecate două lucrări în ulei pe carton semnate de Sever Frenţiu: "Interior cu portretul soţiei", la 4.600 lei de la 2.400, şi "Fata în albastru", la 2.200 lei de la 2.000.

Cel mai mare preţ de evaluare, în sesiunea de licitaţii din 5 mai, aparţine unei compoziţii cu personaje, "La lumina lămpii", ulei pe carton, 77,8 x 68,5 cm, semnat de Nicolae Tonitza, evaluat între 55.000 şi 60.000 euro. Vor mai intra în licitaţie lucrări de Gheorghe Petraşcu - "Peisaj cu biserică", 23.000-25.000 euro, Camil Ressu - "Pe malul râului", 18.500-20.000 euro şi Corneliu Baba - "Fetiţa consulului", evaluată la 12.000-14.000 euro. La preţuri situate între 3.000-3.500 euro şi 7.500 euro, vor mai fi licitate lucrări semnate, între alţii, de Octav Băncilă, G.D. Mirea, Sava Henţia, Alexandru Moser Padina, Jean Cheller, Ipolit Strâmbulescu (Strâmbu), Iosif Iser, Mina Byck Wepper, Adam Bălţatu, Nicolae Vermont, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi Gheorghe Tattarescu.

La secţiunea "artă contemporană", cel mai mare preţ de estimare aparţine uleiului p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă

Ziua Constanta acum 18 minute
Iubitul Mihaelei Rădulescu, practicantul de sporturi extreme austriac Felix Baumgartner a murit joi în Italia, la vârsta de 56 de ani. Potrivit unor surse Felix Baumgartner, cunoscut pentru stabilirea a trei recorduri mondiale pentru sărituri din st

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 21 minute
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°