Guvernul României ia în calcul, pentru perioada 2011-2014, riscul "majorării neprevăzute" a unor taxe, impozite şi preţuri administrate, după cum reiese din cel mai recent Program de Convergenţă, conform Mediafax. Documentul este editat anual de către Executiv, la cererea Comisiei Europene.
Economiştii susţin că, inevitabil, dacă sectorul public nu va fi restructurat, în special companiile de stat care merg de ani buni în pierdere, preţul va trebui plătit de toţi, prin "impozitul nedeclarat numit inflaţie". În ceea ce priveşte taxele sau impozitele care ar putea creşte, ei susţin că, cel mai probabil, ar putea fi vorba despre aşa-numitele preţuri administrate, respectiv cele de la utilităţi (energie electrică şi gaze) sau de la companii precum CFR Călători sau Metrorex.
"Cel mai mare risc este cel legat de preţurile reglementate. Ineficienţa anumitor companii de stat, pierderile pe care ele le au, an de an, trebuie acoperite într-un fel. Este posibil astfel să urmeze majorări de tarife, pentru ca aceste găuri să poată fi acoperite", a declarat pentru gândul Lucian Anghel, economist-şef BCR.
Companiile de stat au avut datorii de şase miliarde de euro în 2010
În 2010 companiile de stat au acumulat arierate totale, restanţe către bugetul statului sau către furnizori, în valoare de aproape 25 de miliarde de lei, respectiv de aproape şase miliarde de euro, conform raportului pe 2010 al Consiliului Fiscal. Cele mai mari datorii le-au avut CFR SA, compania care gestionează infrastructura de cale ferată, de peste 1,2 miliarde de euro.
"În ceea ce priveşte taxele şi impozitele... problema nu este nivelul acestora, ci gradul încă redus de colectare. În mediul economic actual cred că prioritatea României ar trebui să fie creşterea competitivităţii şi stimularea creşterii economice. Creşterea fiscalităţii reduce competitivitatea şi încetineşte reven