Aproximativ 200 de braşoveni au asistat la „aruncatul în ţol" al Junilor Tineri, prin care aceştia se întrec în măiestrie şi curaj.
Junii braşoveni au intrat în Piaţa Unirii, la ora 17.00, cu cântece voiniceşti. Tinerii şcheieni au încins şi hore şi aruncat buzduganul.
Conform tradiţiei, la aruncatul buzduganului au fost invitaţi să participe şi bărbaţii spectatori, care, după ce au aruncat buzduganul, au donat simbolic o sumă de bani.
Punctul culminant al manifestării a fost însă „aruncatul în ţol". Fiecare june, s-a lăsat pe rând, pe mâna colegilor şi au zburat câţiva metri în aer. Distracţia nu s-a încheiat aici. „După aruncatul în ţol mergem la vătaf acasă şi petrecem şi aşteptăm ziua de duminică, atunci când coborâm din Cetate", a spus vătaful Junilor Tineri, Constantin Chichuş.
„Aruncatul în ţol" i-a încântat pe cei prezenţi în Piaţa Unirii, care îşi doresc ca această tradiţie să nu se piardă. „Este o tradiţie foarte veche şi foarte frumoasă. Tatăl meu a fost june şi ştiu aceste obiceiuri de când eram mică. Şi soţul meu este june, este preşedintele Junilor Curcani şi m-aş bucura foarte mult ca această tradiţie să se menţină. Este important ca junii în vârstă să îi poată coordona pe cei tineri", a spus Clipea Rodica, de 54 de ani.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: