Dinel Nuţu, fost Staicu, arestat săptămâna trecută în Ungaria, a ajuns, joi la prânz, în vama bihoreană Borş, fiind dus în sediul Poliţiei de Frontieră pentru întocmirea documentelor de predare către autorităţile române, transmite Mediafax.
De la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, Dinel Nuţu va fi dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Bihor, unde va rămâne până când va fi preluat de un echipaj al Direcţiei de Investigaţii Criminale -Serviciul Urmăriri din cadrul IGPR.
Dinel Nuţu a fost prins în seara de 19 aprilie, în localitatea Mako din Ungaria.
Pe numele lui Dinel Staicu era emis un mandat european de arestare, el fiind condamnat la şapte ani închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Ministerul Justiţiei informa că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a emis, la data de 6 aprilie 2011, un mandat european de arestare pentru executarea pedepsei de şapte ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală 1240/15 iunie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4, definitivă prin decizia penală 741/4.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti se află un alt dosar în care Dinel Nuţu (fost Staicu) este judecat pentru asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni.
În 4 aprilie, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Omul de afaceri a fost de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională, pe vechiul nume.
Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare miercuri, 6 aprilie, după ce, la cererea jurnaliştilor, au cerut informaţii de la Centrul Naţional de Admin