Veni şi primăvara... cu miresme, miroase, pomi înfloriţi, verdeţuri, sărbători, ploi şi soare, vremuri capricioase... Fiecare anotimp are „lucrarea“ sa şi trebuie tratat ca atare, respectîndu-i „vrerile“, trăgînd folos din „miracolele“ oferite, „prelucrînd“, pe cît posibil, toate cele „răzbunătoare“ ale naturii. Pentru primăvară, din vechime, doctorii, dascălii, preoţii se străduiau să înveţe norodul prin ce „mijloace să-şi ocrotească sănătatea şi frumuseţea“. Mai întîi de toate, „lucrarea“ primăverii este una „de fereală“; vremea schimbîndu-se brusc, tot omul este supus răcelii, din cauza vîntului rece şi umed. Urmează apoi paza de „lăcomie şi de plecate şi mai vîrtos de hrana cărnurilor celor slabe şi bolnave“, căci efectele iernii se regăsesc şi la „vite şi păsări“, ajunse în primăvară slabe, cu degerături, năpîrlite şi puse pe „cloceală“. În plus, îi suficient să priveşti natura încă „suferindă“ de topirea zăpezilor cu „zoaiele“ iernii duse în rîuri, cu „tot felul de spurcăciuni“ revărsate de „potoape“ prin bălţi şi noroaie. Or, apele, „turburi“ şi pline de „spălături“ sînt cele mai periculoase, „aţîţă boala şi frigurile“. Aşa că, este de preferat, ca pînă se mai limpezesc apele, „să se obicinuiască ceaiurile calde de izmă, înjumătăţite cu lapte dulce de folos“.

Casele ar trebui deschise, aerisite, „vînturate“ toate cele care, luni la rînd, au stat ascunse prin laviţe şi coşuri; ferestrele şi uşile lăsate deschise, ca vîntul să usuce pereţii şi să şteargă umezeala şi mucegaiul impregnate de practica uscării „cămeşilor“ pe sobă. Gîştele, raţele, găinile să fie date afară, şi sub nici un chip n-ar mai trebui să se primească în casă aceste orătănii, sau puii lor, că „strică aerul“. „Tutiunul să se bea“ numai cu fereastra deschisă ca să poată intra aer curat; aşijderea şi luminarea casei cu lumînări sau opaiţe presupune aerisirea repetată. Curtea şi grădin