Trupul bărbatului de 84 de ani îşi permite să-l trădeze. Un genunchi artificial, o infecţie, scaunul cu rotile, cuvinte în care se măsoară viaţa de azi a lui Ştefan Şandor. Memoria, însă, nu a îndrăznit să-l părăsească pe timişorean. „Sînt doctor docent, embriolog şi teratolog, am lucrat în domeniul medicinei experimentale teoretice. Sînt membru al Academiei de Ştiinţe Medicale“, aşa începe istoria lui Ştefan Şandor, rostită cu voce sacadată, clară, parcă dintr-o obişnuinţă şi o lehamite de a povesti încă o dată, încă o dată şi încă o dată, la nesfîrşit, cum a supravieţuit celui de-Al Doilea Război Mondial.

Stabilim de la început un punct comun al discuţiei, trasăm o linie imaginară, vedem nişte documente, un act îngălbenit eliberat de Crucea Roşie. Dar număr, număr – de ce nu aveţi pe mînă? Noi sîntem nişte începători în ale războiului, am văzut multe filme şi am discutat cu prea puţini oameni reali. Ştefan Şandor era fiul unui doctor, avea doar 16 ani şi locuia în Oradea, pe atunci teritoriu maghiar, cînd s-a trezit mutat în ghetoul oraşului, împreună cu toată familia sa şi alţi 30.000 de evrei. Obligaţia de a purta steaua galbenă a fost doar începutul mărunt al coşmarului prin care avea să treacă tînărul evreu. În vara lui 1944, autorităţile fasciste i-au urcat în vagoane şi i-au deportat la Auschwitz-Birkenau. Ştefan îşi aminteşte şi acum drumul către noua lui viaţă. „La graniţă, a venit un jandarm la noi la geam, unde era sîrmă ghimpată, şi ne-a spus: «Daţi-mi mie obiectele voastre de aur, preţioase, că sînteţi unguri şi să nu le duceţi în altă parte, mai bine le lăsaţi aici». Nu le-am dat nimic!“

Linia dintre viaţă şi moarte

Sosirea la Auschwitz-Birkenau a avut loc într-o zi mult prea caldă, complet diferită de clima obişnuită a zonei. Pentru că circula într-un vagon împreună cu bolnavii de plămîni, Ştefan a fost la un pas de a rămîne înch