Glonţul i-a intrat în creier prin frunte şi a ieşit prin ceafă. Iniţial, Giffords a fost pe lista persoanelor ucise în atac, însă a scăpat ca prin minune.
Vineri, ochii a milioane de spectatori şi telespectatori vor fi îndreptaţi către Florida, la Cape Canaveral, unde astronautul Mark Kelly este la comanda navetei spaţiale Endeavour, gata să plece într-o misiune. Printre martorii lansării va fi şi Giffords, soţia astronautului, a cărei prezenţă la eveniment poate fi considerată un miracol medical, scrie The Guardian.
Gabrielle Giffords a părăsit ieri spitalul şi s-a îmbarcat la bordul unui avion cu destinaţia Florida. Ajunsă la scara avionului într-un scaun cu rotile, Giffords a urcat singură, pas cu pas, treptele. "Este ceva ce aşteaptă de mult timp," spune Kelly, citat de huffingtonpost.com, despre participarea soţiei sale la eveniment. "A lucrat din greu pentru a se asigura că doctorii îi vor permite să vină. Este mai mult decât pregătită, medical, pentru a fi aici, şi este încântată de această călătorie," declară astronautul. Participarea femeii la lansarea navetei spaţiale este dovada unei recuperări medicale extraordinare. De altfel, prezenţa Gabriellei în Florida a eclipsat atât misiunea spaţială în sine, cât şi participarea preşedintelui Obama la eveniment. Imediat după ce a aflat de supravieţuirea politicianului, opinia publică americană a urmărit cu sufletul la gură evoluţia stării de sănătate.
Gabrielle Giffords ar trebui să fie moartă. Glonţul care i-a sfâşiat creierul i-a obligat pe medici să îndepărteze o parte a craniului. Lobul stâng, cel care controlează vorbirea, a fost grav afectat. Cu toate acestea, recuperarea este considerată un miracol. Gabrielle poate pronunţa cuvinte şi chiar fraze simple. Ziarul îi este citit în fiecare zi, iar timpul liber şi-l petrece cu un iPad în braţe.
Rutina zilnică include câteva ore de terapi