Seria interpelarilor facute de senatorul PSD Florin Constantinescu continua, insa fara prea mare efect. In sedinta Plenului Senatului, de saptamana aceasta, senatorul PSD de Iasi, Florin Constantinescu, a adresat doua întrebari Ministrului Educatiei si o interpelare primului-ministru. Prin întrebarile adresate Ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, Constantinescu are în vedere problemele locale, mai exact, o investitie la gradinita din satul Pietrosu, comuna Tatarusi, si finalizarea lucrarilor la Gradinita cu Program Normal nr. 1, din satul Cristesti, comuna Cristesti, comune arondate municipiului Pascani. In ceea ce priveste interpelarea, senatorul social-democrat i-a cerut lui Emil Boc ca Programul de convergenta al Romaniei sa fie supus unei minime dezbateri publice, sa fie discutat cu reprezentanti ai BNR, analisti economici si chiar cu toata clasa politica. „Este de un real interes pentru opinia publica sa fie oferite detalii cu privire la masurile de consolidare bugetara ce trebuie luate în perioada 2011 - 2014, masurile care ar putea conduce la evolutia pozitiva a PIB-ului, în general, o proiectie multi-anuala bugetara”, mai precizeaza senatorul intr-un comunicat de presa.
Seria interpelarilor facute de senatorul PSD Florin Constantinescu continua, insa fara prea mare efect. In sedinta Plenului Senatului, de saptamana aceasta, senatorul PSD de Iasi, Florin Constantinescu, a adresat doua întrebari Ministrului Educatiei si o interpelare primului-ministru. Prin întrebarile adresate Ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, Constantinescu are în vedere problemele locale, mai exact, o investitie la gradinita din satul Pietrosu, comuna Tatarusi, si finalizarea lucrarilor la Gradinita cu Program Normal nr. 1, din satul Cristesti, comuna Cristesti, comune arondate municipiului Pascani. In ceea ce priveste interpelarea, senatorul social-democrat i-a ceru