Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ArcelorMittal Galaţi renunţă la încă 1.050 de angajaţi

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 aprilie 2011 ·

ArcelorMittal Galaţi, cel mai mare combinat siderurgic din România controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal, a anunţat că 1.050 de angajaţi vor părăsi compania până la sfârşitul acestui an în urma unor scheme de plecări voluntare.

"Angajaţii au fost informaţi despre rezultatele finale ale schemei de plecări voluntare. 1.460 de cereri au fost primite, iar 1.050 au fost acceptate. Acest fapt ilustrează pentru noi deopotrivă necesitatea de a îmbunătăţi productivitatea combinatului, dar şi cea de a reţine competenţele. Plecările se vor derula până la finele acestui an", au precizat repre­zentanţii ArcelorMittal Galaţi.

Salariaţii care se înscriu în schema de plecări voluntare primesc o sumă fixă de bani şi mai multe salarii compensatorii în funcţie de vechime, pachetele compensatorii oferite ridicându-se la mai multe zeci de mii de lei.

De la preluarea combinatului de la Galaţi în anul 2001 grupul Mittal a deschis aproape în fiecare an câte o schemă de plecări voluntare, pe fondul cărora numărul salariaţilor s-a redus cu circa 1.000-2.000 pe an.

Dacă la privatizare în combinatul gălăţean lucrau circa 27.600 de muncitori, până la finalul acestui an vor mai rămâne doar 8.300 de angajaţi. Principalul scop al disponibilizărilor este creşterea productivităţii care se află cu mult sub nivelul celei medii înregistrate la nivelul ţărilor vestice.

Potrivit unei analize realizate de ZF, pentru a atinge o productivitate apropiată de media europeană, de 700-800 de tone/angajat, numărul de angajaţi din cadrul ArcelorMittal Galaţi implicaţi direct în producţie ar trebui să fie de aproximativ 5.600 de oameni în condiţiile revenirii producţiei combinatului la nivelul de dinainte de criză, de 4,5-5 mil. tone oţel brut pe an.

În acest an, specialiştii din industrie estimau că ArcelorMittal Galaţi va produce circa 2,5 milioane de tone de oţel brut,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România. Zona unde s-a produs și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 40 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineața, 22 noiembrie, în zona Vrancea, anunță Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „În ziua de 22 Noiembrie 2024, la ora 06:07:05 (ora locală a României), s-a produs în zon

Trump şi-a ales noul procuror general

Mediafax acum o ora
Decizia vine la câteva ore după ce Matt Gaetz s-a retras din cursă din cauza opoziţiei senatorilor republicani, care au avut rezerve legate de acuzaţiile de comportament sexual nepotrivit la adresa sa, subliniază The Guardian. Bondi este o susţinăto

Cod roşu de vânt puternic în mai multe județe. Rafale și de 120 km pe oră în Cluj

HotNews acum 32 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa patru avertizări nowcasting Cod roşu şi Cod portocaliu de vânt puternic, valabile în zone şi localităţi din judeţele Cluj, Caraş-Severin şi Sibiu. Potrivit meteorologilor, până la

Bitcoin se apropie de pragul de 100.000 de dolari, stimulat de perspectivele unei reglementări mai favorabile în SUA sub administraţia Trump

News.ro acum o ora
Preţul bitcoin a continuat să crească joi, ajungând aproape de pragul de 100.000 de dolari, pe măsură ce aşteptările unei reglementări mai favorabile în Statele Unite sub preşedintele ales Donald Trump au stimulat piaţa, transmite Reuters. În timpul

Alegeri prezidenţiale 2024 au început. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 25 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 12 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°