Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zoe Petre: Nunta regală este un eveniment de PR

Publicat in rfi, vineri 29 aprilie 2011 ·

Regina Angliei nu merge cu bicicleta la piaţă, iar monarhia britanică este mai constituţionalistă. Iată cum se explică interesul fabulos acordat nunţii dintre prinţul William şi Kate Middleton, spune la RFI istoricul Zoe Petre, care crede că există "o oarecare distanţă, care stârneşte curiozitatea". Zoe Petre apreciază că evenimentul de vineri este şi unul de PR.

Cum se explică atenţia acordată nunţii din casa regală britanică? Două miliarde de telespectatori vor urmări evenimentul de vineri, 29 aprilie. Istoricul Zoe Petre pune totul pe seama interesului faţă de monden şi faţă de tradiţionalista şi distanta casă regală a Marii Britanii.

"E o lume în care mondenităţile ocupă un loc foarte important. Nu trebuie să ne mirăm când România priveşte cu ochii mari la măritişuri şi divorţuri în lumea fotomodelelor, nu văd de ce lumea în mare nu s-ar uita la o nuntă regală. E un spectacol, e un spectacol emoţional. Prinţul William beneficiază de reziduuri ale pasiunii opiniei publice pentru defuncta sa mamă, se amestecă acolo sentimente de afecţiune personalizată. Oamenii au sentimentul că sunt sufleteşte foarte aproape de asemenea personaje", explică Zoe Petre.

Totuşi, de ce beneficiază nunta prinţului William cu Kate Middleton de mai multă atenţie faţă de evenimente similare din alte case regale? "Pe de o parte, e o monarhie mult mai constituţionalistă şi mai respectuoasă faţă de regulile parlamentarismului, decât multe alte case reglae. Pe de altă parte, cu o solemnitate de tradiţie istorică mai vizibilă decât casele regale din nordul Europei. Regina Angliei nu merge cu bicicleta la piaţă, cum s-a întâmplat cu regina Olandei sau alte personaje încoronate. E o oarecare distanţă, care stârneşte curiozitatea", precizează istoricul.

Zoe Petre mai crede că nunta prinţului William este şi un eveniment de PR: "Orice eveniment de genul ăsta este şi un

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Nicuşor Dan anunţă că pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa vor intra in reparaţii în cursul anului viitor.

News.ro acum 52 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, anunţă că în mod cert pasajele subterane de la Obor ş Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe drumul naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul preci

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 8 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°