Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata bancara, saraca in oferte in saptamana 25-29 aprilie

Publicat in Daily Business, vineri 29 aprilie 2011 ·

Bancile locale nu s-au inghesuit sa lanseze noi produse in prima saptamana dupa Sarbatorile Pascale. Astfel, au fost anuntate credite pentru fermieri si doua asigurari unit-linked (cu componenta investitionala).

CEC Bank acorda credite pentru finantarea capitalului de lucru al fermierilor care cresc pasari sau porcine si care urmeaza sa primeasca ajutoare de stat, in cadrul unui parteneriat cu Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Imprumuturile se acorda in lei. Valoarea creditului poate fi de maximum 85% din valoarea sumelor inscrise in Adeverintele emise de APIA, dar si in functie de situatia clientului in ceea ce priveste datoriile restante pe care le inregistreaza la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul fondurilor speciale.

Pot aplica pentru acest credit persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si cele familiale.

Dobanda este calculata in functie de dobanda de baza a CEC (prime rate, in prezent de 7,9% pe an), la care se adauga o marja de 2,1 puncte procentuale.

ING Asigurari de Viata lanseaza un nou produs ING Selectis si completeaza gama de asigurari de tip unit-linked cu prima unica in euro si 100% protectia capitalului net investit oferite clientilor. Prima de asigurare este de minimum 2.000 de euro si se plateste o singura data, la inceputul contractului.

Noua editie va fi disponibila in intervalul 2-27 mai 2011. La fel ca la editia anterioara, lansata in 2010, durata produsului este de 6 ani.

Varsta maxima pe care o poate avea o persoana la data semnarii contractului a crescut de la 60 la 65 de ani, cea minima fiind 18.

De asemenea, Generali Asigurari a lansat GaranT, o asigurare de tip unit-linked cu profit garantat. Primele de asigurare pot fi platite integral sau

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 47 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum o ora
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°