Curtea de Apel Cluj a decis azi să trimită la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg dosarul în care Gicu Gânscă, administrator al firmelor de construcţii Grup 4 Instalaţii şi TCI SA, este acuzat de manipularea bursei.
Omul de afaceri Gicu Gânscă, împreună cu şeful Diviziei de Brokeraj de la Banca Transilvania, Rareş Nilaş au fost acuzaţi că s-au folosit de informţii din interiorul bursei pentru a cumpăra o firmă din Bistriţa Năsăud la un preţ mic, stabilit înainte de trancaţionarea oficială a acţiunilor. Firma TCI Bistriţa are un teren de zece hectare potrivit pentru construcţia unui cartier de locuinţe.
În dosarul de manipularea bursei a fost audiat şi fostul preşedinte al Curţii de Apel Cluj, judecătorul Gheorghe Buta, a cărui familie a tranzacţionat, alături de Gânscă, mai multe acţiuni ale firmei TCI Bistriţa. De altfel, potrivit declaraţiei directorului TCI BIstriţa, judecătorul Buta a fost prezent la mai multe discuţii despre trancţionarea acţiunilor, care au avut loc la Divizia de Brokeraj a Băncii Transilvania. Buta s-a pensionat anul trecut din poziţia de preşedinte al Secţiei Comerciale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ce hram purta Rasdaq
Încă de la începutul procesului, avocaţii lui Gânscă au marşat pe ideea că piaţa de capital Rasdaq nu este una reglementată de lege şi că orice tranzacţie care se derulează prin această nu poate fi supus controlului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Deşi la dosarul penal există un document al Bursei de Valori Bucureşti prin care se arată că în perioada în care s-a desfăşurat întreaga afacere, Rasdaq făcea parte din BVB, după un proces de fuziune, judecătorul cauzei a preferat să paseze răspunderea şi să dea un verdict unic în România: a cerut pronunţarea în prealabil, a unei instanţe europene de rang înalt.
Astfel, Curtea Europeană de Jus