Geografia literară, în viziunea lui Franco Moretti, se ocupă deopotrivă cu studiul spaţiului în literatură şi cu cel al literaturii în spaţiu. În primul caz, dominanta este una ficţională, în cel de-al doilea, una de ordin istoric. În analiza sa, Moretti demonstrează că spaţiul-cadru al naraţiunii nu e niciodată întâmplător: pe de o parte, anumite evenimente nu se pot petrece decât în anumite locuri (autorul oferind argumente de tip istoric şi sociologic), iar pe de alta vorbim despre "natura unui loc dat", care devine "parte a evenimentului" însuşi, în sensul că fiecare tip de spaţiu "determină, sau cel puţin încurajează, propriul tip de poveste".

Cum am arătat deja data trecută, traseul Christian Tell-Salcâmilor e axa ce leagă două zone ale existenţei amoroase a lui Pavel, semnalând oscilaţia acestuia între cele două iubiri ale sale; Una şi Ghighi, dar şi perimetrul unde se petrec evenimentele majore ale romanului. O organizare asemănătoare a spaţiului regăsim în câteva texte din Comedia umană, dar şi în Educaţia sentimentală, în a căror topografie Franco Moretti descoperă unele elemente demne de interes. În primul rând, el observă că toţi tinerii sosiţi la Paris în scopul parvenirii se stabilesc întâi în Cartierul Latin, în jurul Sorbonnei, pentru a descoperi ulterior că obiectele dorinţei lor (femeile, dar şi banii) se află oriunde numai în acest cartier parizian nu: în foburgurile Saint Honoré sau Saint Germain, în lumea mondenă ce se amestecă pe marile bulevarde. Schema e specifică lui Balzac, spune Moretti, şi presupune doi poli şi un curent care se descarcă între aceştia, iar cuvântul-cheie este a parveni, magnetismul dorinţei mişcându-le pe personaje dintr-un punct într-altul. Mai mult, personajele parcurg distanţa dintre ceea ce s-ar numi lumea tinerilor şi cea a obiectului dorinţei lor, o traversează, acţiunea romanului presupunând o permanentă p