Ziua de 1 Mai vine, de vreo 21 de ani, ca un balsam pentruromâni. Aceştia evadează la mare, la munte sau într-un spaţiuimaginar, îşi leagă câteva zile libere sau iau cu asalt pădurile. Oabordare radical opusă faţă de aceeaşi dată plasată în intervalul1945-1989. "Ziua Muncii", căci despre ea este vorba, aţi rătăcit-oprintr-un colţ al memoriei sau aţi descoperit-o prin revisteleîngălbenite de trecerea anilor.

Parfumul defilărilor roboţilor umani, discursurile patrioticesau inocularea ideilor comuniste le-au rămas însă vii în minteactorilor de-atunci. Dar pe lângă furnicuţele din fabrici şi uzine,un rol special îl interpretau şi sportivii. De fapt, îşiinterpretau propriul rol! Şi ei, ca şi ceilalţi, erau tot un soi demarionete dirijate de "păpuşarii" din partid cocoţaţi în înaltultribunelor plasate, spre exemplu, în Bucureşti, în actuala Piaţăintitulată Charles de Gaulle. "Prin anii 50-60 se numea PiaţaStalin şi făceam multe repetiţii. O dată, de două ori, de câte oritrebuia! Pierdeam şi antrenamentele, dar eram aduşi cu autobuzuldin Ghencea până spre Piaţa Victoriei. Eram îmbrăcaţi în roşu,galben şi albastru şi partea veselă venea când eram urcaţi pecarele alegorice. Noi, atleţii, mimam alergarea, halterofiliiridicau greutăţi uşoare din lemn, iar lumea ne întâmpina custeaguri, cu lozinci! În tot acest timp, orchestra militară ţinearitmul", povesteşte dubla campioană olimpică la înălţime, IolandaBalaş, pe atunci component a CCA Steaua.

În chiloţi şi maiou

Operaţiile artistice, savant sau infantil găsite, îi prindeau peunii sportivi pe picior greşit, iar mulţi dintre ei se simţeaupuţin stânjeniţi de postura în care se aflau. "Defilareapropriu-zisă începea la orele 9:00-10:00! Toţi erau chemaţi laapel! Şi steliştii, şi dinamoviştii, şi cei de la Rapid, şi cei dela Progresul. Steliştii şi dinamoviştii erau ca fraţii. Toţicampionii vremii erau, şi