Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentanţii unor primării din judeţ critică restructurările recente din sistemul sănătăţii

Publicat in Alba24, vineri 29 aprilie 2011 ·

“Loviturile” din sistemul de sănătate din judeţul Alba vin pe rând, cu repercusiuni directe asupra populaţiei, disperată de deciziile Ministerului Sănătăţii, interesat mai mult de reducerea cheltuielilor bugetare. Eficientizarea serviciilor medicale rămâne în plan secund, fapt dovedit de haosul produs în domeniul medical, prin măsurile luate în ultimul an.

Nici factorii decizionali de la nivelul judeţului nu au reuşit până acum să facă mare lucru pentru a păstra sub o formă sau alta serviciile medicale de specialitate în toate localităţile din Alba, iar acum par împotmoliţi şi mai tare în jocurile politice.

Patru primari din Alba au făcut declaraţii de presă privind situaţia spitalelor din Câmpeni, Ocna Mureş, Aiud, după o lună de la marea reorganizare ordonată de Ministerul Sănătăţii. Aceştia şi-au prezentat nemulţumirile legate de tăierile de paturi care urmează să fie operate la spitalul din Cugir şi restul spitalelor orăşeneşti din judeţ funcţionale.

Spitalele ocupate la capacitate maximă nu scapă de reducerile de paturi

Edilii din Câmpeni – Ioan Călin Andreş (PNL) – şi Aiud – Mihai Horaţiu Josan (PNL) - au declarat, vineri, că spitalele din cele două oraşe sunt ocupate la capacitate maximă, de când au fost închise unităţile medicale din Baia de Arieş, Zlatna şi Ocna Mureş.

La Aiud, spre exemplu, sunt peste 1.000 de externări, în condiţiile în care Casa de Asigurări de Sănătate Alba decontează doar 830 de externări. Primarul Mihai Josan susţine că nu ştie cine plăteşte diferenţa pentru restul cazurilor. Din surse venite din sistemul judeţean de sănătate, avem informaţia că unităţile medicale care au preluat pacienţi din localităţile în care s-au închis spitalele vor primi de la CAS Alba o suplimentare de fonduri pentru serviciile medicale prestate.

La fel ca şi în cazul unităţii medicale din Aiud, spitalul din Câmpeni a preluat

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 5 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 6 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 8 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 12 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 8 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 8 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 11 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 6 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Ministrul britanic de externe David Cameron, victima unei farse. A avut o convorbire video cu o persoană care s-a dat drept fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko

News.ro acum 5 ore
Ministrul britanic de externe David Cameron a avut un schimb de mesaje şi a purtat o convorbire video cu o persoană care pretindea că este fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, dar s-a stabilit ulterior că interacţiunile au fost de fapt o far

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 11 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°