Consemnez, cu oarecare întârziere, publicarea la Ed. „Cartea Românească“ a romanului MEDGIDIA, ORAŞUL DE APOI al cunoscutului scriitor şi publicist Cristian Teodorescu (n. 1954), redactor la Academia Caţavencu, dar şi director editorial al ediţiei în limba română a revistei New York Times Book Review. Scrieri ale sale au fost traduse în antologii de proză scurtă din Olanda, Rusia, SUA etc. Încă din 1985, Cristian Teodorescu s-a bucurat de recunoaşterea şi preţuirea unor importante foruri, obţinând Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, apoi un Premiu al Academiei Române şi încă două premii ale Uniunii Scriitorilor, ultimul chiar pentru romanul despre care doresc să scriu câteva consideraţii. (...)
Consemnez, cu oarecare întârziere, publicarea la Ed. „Cartea Românească“ a romanului MEDGIDIA, ORAŞUL DE APOI al cunoscutului scriitor şi publicist Cristian Teodorescu (n. 195 Publicitate 4), redactor la Academia Caţavencu, dar şi director editorial al ediţiei în limba română a revistei New York Times Book Review. Scrieri ale sale au fost traduse în antologii de proză scurtă din Olanda, Rusia, SUA etc. Încă din 1985, Cristian Teodorescu s-a bucurat de recunoaşterea şi preţuirea unor importante foruri, obţinând Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, apoi un Premiu al Academiei Române şi încă două premii ale Uniunii Scriitorilor, ultimul chiar pentru romanul despre care doresc să scriu câteva consideraţii. Aş dori să amintesc faptul că autorul dedică această carte soţiei sale, o distinsă doctoriţă, dar şi memoriei bunicilor Ştefan şi Virginia Theodorescu. Ei bine, tocmai aceştia doi sunt personajele principale ale unui roman inedit, alcătuit din peste o sută de povestiri, care pot avea şi un caracter de sine stătător, numai că există un fir călăuzitor, datorită căruia cititorul pătrunde în acel „melting pot“ al românilor şi al multor minorit
