Consecinţele indirecte ale catastrofei nucleare de la Cernobîl rămân un risc pentru mediu, care este însă puţin studiat la un sfert de secol după acest accident, susţin experţii.
Tim Mousseau cercetător la Universitatea din Carolina şi colegii săi au capturat 550 de păsări din 58 de specii în opt zone diferite şi au încercat să stabilească volumul creierului acestora.
Păsările care trăiesc în zone puternic contaminate radioactiv, au creierul cu 5 la sută mai mic decât cele care trăiesc în zonele în care nivelul de radiaţii este normal. Diferenţă era deosebit de mare între păsările cu vârste mai mici de un an.
Un creier mai mic poate reduce capacităţile cognitive şi, prin urmare, capacitatea de supravieţuire.
Praf şi cenuşă radioactive au fost dispersate pe o suprafaţa de peste 200.000 de kilometri pătraţi după explozia reactorului 4 al centralei de la Cernobîl, la 26 aprilie 1986. Ucraina, Belarus şi Rusia au fost ţările cel mai grav afectate, dar particulele radioactive au ajuns până în Scoţia sau Irlanda.
Nici chiar în zonă interzisă din jurul centralei contaminarea nu este uniformă. Unele zone sunt relativ curate, dar, la distanţă de numai câteva sute de metri mai departe, ar putea fi "puncte fierbinţi" cu radiaţii net mai ridicate, din cauza rafalelor de vânt, a ploii sau a căderii frunzelor care au atras particulele radioactive.
Principalele riscuri sunt generate de Cesiul 137 şi, într-un grad mai mic, de Stronţiul 90, două elemente a căror radioactivitate descreşte lent, potrivit Institutului francez de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN). Particulele radioactive trec din sol în rădăcinile plantelor, apoi la animalele care se hrănesc cu acestea şi la persoanele care le consuma carnea sau laptele.
Ajuns în oase şi organe, Cesiul 137 emite raze alfa care pot afecta ADN-ul celulelor apropiate, crescând risc
