Menta (Mentha piperata), numita si izma, camfor, iarba neagra, izma buna, izma de leac, minta, minta de gradina in functie de zona geografica in care creste, este un remediu natural cunoscut si apreciat de secole datorita aromei si calitatilor sale deosebite.

Hipocrat considera ca menta este afrodisiaca si o recomanda in tratarea impotentei, dar o interzicea soldatilor considerand ca i-ar putea deturna de la indatoririle lor militare. Stiinta moderna i-a dat dreptate lui Hipocrat. Pliniu o folosea ca analgezic in timp ce chinezii o utilizau ca antispasmodic si calmant.

Filipinezii o considera si azi "yerba buena", adica iarba buna impotriva tuturor relelor. Cand aveau de facut drumuri mai lungi, taranii romani isi puneau frunze proaspete de menta in opinci pentru ca drumul sa li se para mai usor si mai scurt.

Frunzele proaspete de menta potoleau candva setea calatorilor si alungau oboseala. Tot prin satele romanesti, menta era folosita in descantecele de dragoste, de desfacut farmece, de plamadeala inimii.

De la menta se culeg frunzele inainte ca planta sa infloreasca, prin iulie, august si apoi, in septembrie sau, ori de cate ori este nevoie pentru a avea in permanenta frunze proaspete.

Infuzia din frunze de menta se prepara turnand 200 ml de apa clocotita peste o lingurita de planta uscata si maruntita. Se acopera vasul pentru 15 minute, apoi se strecoara si se bea calda. Se recomanda infuzia la ameteli, migrene, dureri de cap, inflamatii ale gatului, respiratie urat mirositoare. Cu infuzie se poate face si gargara de trei, patru ori pe zi.

Pentru ca menta are proprietati antiinflamatoare si antiiritante, infuzia poate fi folosita si la calmarea tenurilor iritate sau grase. Fata se tamponeaza zilnic, efectul fiind vizibil dupa cateva zile.

Otetul aromatic se obtine turnand un litru