Cărturari şi spioni Încă de la începutul perioadei, Biserica Catolică a devenit o forţă în domeniul spionajului. Dispunând de un numeros şi puternic aparat birocratic, de importante resurse, ea a avut posibilitatea să controleze şi anumite operaţiuni informative, creând o adevărată reţea de spioni.

Dominaţia bisericii în domeniul spionajului a fost concurată în perioada Renaşterii, când consolidarea statelor centralizate a făcut ca acestea să preia iniţiativa şi chiar să-şi instituie dominaţia, monopolul în acest domeniu, în vederea protejării propriilor interese de natură politică şi militară, dar şi economice şi comerciale.

Anglia

Începuturile spionajului/contraspionajului englez şi, în bună măsură, ale celui european datează încă din Evului Mediu, când, în timpul domniei lui Henric VII (1485-1509), ambasadorii sau trimişii cu misiuni speciale ai Londrei aveau şi atribuţii legate de strângerea de informaţii. De asemenea, în această perioadă, se poate vorbi de spioni profesionişti, ca şi de structuri, organisme informative, avându-i la conducere pe cardinalul Thomas Wolsey şi pe Thomas Cromwell.

Agenţi-scriitori şi diplomaţi

Specific pentru spionajul englez al acestei perioade a fost faptul că reprezentanţi de marcă ai mediilor culturale au desfăşurat activităţi informative.

Astfel, unul dintre cei mai cunoscuţi spioni ai Renaşterii a fost Pierre Alamire(1470-1536), compozitor, inginer, diplomat şi spion în slujba lui Henric VIII. Probabil se cunoaşte mai puţin faptul că poetul şi dramaturgul Christopher Marlowe (1564-1593) a fost agent în slujba reginei Elisabeta, ceea ce se numeşte un "gentleman spy" ("spion gentlemen"). Ambasadorul Angliei la Paris, sir Edward Stafford, a fost considerat unul dintre primii diplomaţi-agenţi dubli. Performanţa lui Prior Matthew (1664-1721), preot şi diplomat, a fost organizarea unei reţele d