Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii buni şi românii răi

Publicat in Ziua Veche, vineri 29 aprilie 2011 ·

Zilnic, milioane de români se întreabă de ce soarta lor este atât de rea. De ce nu mai pot să îşi simtă sufletul uşor şi să zâmbească încrezători. De ce le merge rău şi de ce nu pot să râdă, decât din joi în Paşte. Şi nici atunci din toată inima.

Există un rău în viaţa românilor care îi obligă să fie trişti şi îngânduraţi, chiar şi atunci când le ies în cale copacii înfloriţi, mângâiaţi de soarele primăverii. Oricât ar părea de paradoxal, tot ceea ce este neprietenos şi ostil, este adus în existenţa noastră de către semenii care ne înconjoară. Românii sunt nefericiţiti din cauza românilor. Există anumite categorii pentru care producerea răului este un mod de existenţă, deşi în statutul lor profesional este desemnată ca target suprem producerea şi apărarea binelui. Lângă noi trăiesc oameni care ne rănesc şi ne aduc suferinţă. Ar trebui să îi cunoaştem, dar trecem pe lângă ei cu indiferenţă, fără a-i socoti vinovaţi de dramele noastre. Cine sunt aceşti oameni? De ce trebuie să facă ei parte din existenţa noastră? De ce trebuie să îi suportăm, fără a-i condamna? Chiar dacă nu îi cunoaştem şi nu îi vedem zilnic, românii răi există şi dirijează cu o fatalitate descurajantă destinele românilor buni.

Românii răi care au cea mai mare influenţă asupra vieţii noastre nu fac parte dintr-o categorie numeroasă. Ei fac parte din corpul magistraţilor, care reprezintă în România puterea judecătorească. Există oameni care nu păşesc niciodată în viaţă pragul tribunalelor şi al judecătoriilor. Există pe de altă parte un număr nedefinit de oameni care au destinul legat ireversibil de activitatea judecătorilor şi procurorilor. Un număr de aproximativ 7000 de magistraţi din România hotărăsc destinele a mii de români, de cele mai multe ori în rău. Credibilitatea justiţiei este în cădere liberă, încă de la începutul aridei democraţii pe care pretindem că o construim. Corupţia

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 13 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 10 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°