Vasile Alecsandri este scriitorul care s-a bucurat în timpul vieţii de admiraţie, recunoaştere şi popularitate neegalate până atunci. Succesul operei sale era incontestabil, a fost tradus în mai multe limbi, i-au fost jucate piesele, a fost membru al Societăţii Academice Române, membru onorific al Societăţii, "Junimea", a primit distincţii şi onoruri, a fost adulat şi aplaudat. În 1870, însuşi Eminescu i-a omagiat activitatea, închinându-i versuri memorabile în "Epigonii": "Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,/ Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,/ Ce cu basmul povesteşte, veselul Alecsandri". După ce i-a fost decernat marele premiu al latinităţii la Montpellier, (distincţie care l-a făcut să devină eroul naţiunii) în 1878, autorităţile au hotărât ca o stradă din Iaşi să-i poarte numele. Era, într-adevăr, o recunoaştere fără precedent, fiind primul premiu internaţional din istoria literaturii române. Alecsandri a devenit bardul de la Mirceşti. Premierea poetului din Carpaţi la Montpellier, pentru "Cântecul gintei latine", însemna recunoaşterea europeană a valorii spirituale româneşti. "Ginta latină e regină/ Într-ale lumii ginte mari;/ Ea poartă-n frunte-o stea divină,/ Lucrând prin timpii seculari (...)".
Alecsandri trăieşte cu luciditate intensitatea destinului său, mărturisind: "Domnilor, a fi poet este favoarea soartei; însă a fi poet aclamat, îmbrăţişat în gradul ce mi-a fost dat mie, a fi poet care în cursul vieţii sale să fie încoronat, aceasta este o favoare din cele mai rari pe lume. (...) Orice ar fi, mă simt onorat de a fi poetul iubit al ţării mele." Într-un discurs rostit la Academie în 1881, Alexandru Odobescu îl consideră pe Alecsandri cel mai mare poet al românilor. Macedonski reacţionează nervos, minimalizându-l pe bardul de la Mirceşti şi acuzându-l de tiranie literară. Alecsandri a rămas scriitorul cel ma