Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinieta de parcare se amână

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 aprilie 2011 ·

Primăria Craiova a retras din proprie iniţiativă proiectul „Regulamentului privind utilizarea

locurilor publice, destinat parcărilor auto aflate pe domeniul public sau privat al municipiului“

Proiectul de hotărâre care anunţa o aprigă dispută în şedinţa de ieri a Consiliului Local Craiova a fost retras în ultima clipă de iniţiator. Primăria Craiova a decis să scoată de pe ordinea de zi aprobarea „Regulamentului privind utilizarea locurilor publice, destinat parcărilor auto aflate pe domeniul public sau privat al municipiului“, care prevedea obligativitatea lipirii unei viniete de parcare pe parbriz, sub sancţiunea amenzii.

„Am retras acest proiect în speranţa că vom primi de la consilieri - atât din partea celor ai puterii, cât şi a celor din opoziţie - propuneri pentru îmbunătăţirea acestui proiect, astfel încât, peste o lună-două, să adoptăm o hotărâre cât mai bună în această privinţă“, a explicat viceprimarul Mărinică Dincă.

Decizia a fost luată după ce, miercuri, în şedinţa Comisiei juridice a Consiliului, s-a constatat că proiectul întocmit de Direcţia de Taxe şi Impozite nu era suficient de clar. Se pare că unii consilieri n-au înţeles că locuitorii Craiovei nu trebuie să plătească nici o taxă de parcare în plus, faţă de cea de 40 de lei pe an pe care o achită deja, şi că vinieta pe care ar trebui s-o lipească pe parbriz o primesc de la fiscul local în schimbul taxei de parcare. În plus, ar putea plăti doar contravaloarea vinietei (a timbrului autocolant care se lipeşte pe parbriz), ce nu costă mai mult de un leu. Viceprimarul Dincă a explicat că acest regulament avea menirea de a găsi modalitatea de a-i taxa şi pe conducătorii autovehiculelor care utilizează pentru parcare domeniul public şi privat ai municipiului, dar nu plătesc nici un leu la bugetul local, mai precis „pe cei cu maşini înmatriculate în alte localităţi, în alte judeţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 29 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 35 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 39 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 50 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°