Cît am văzut din măreaţa transmisie a nunţii m-a trimis aproape automat la un prea-gingaş poem al unui mare poet român. “Poem ultragiant” de Geo Bogza. E despre aristocraţie, servitor şi profunda lor uniune. Şi mai ales cîteva rînduri subtile despre cosmetice. Dedicaţie pentru toţi anti-nuntaşii de azi. Puneţi-vă nişte Sex pistols (God save the Queen) şi citiţi: Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare

Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea

Era undeva într-un oraş murdar de provincie

Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi când

m-am întors

Servitoarea făcea patul în camera mea

Era o servitoare tânără şi negricioasă

Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare

A zâmbit

Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nici o poftă

să fac dragoste

Dar servitoarea era tânără

Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani

Şi cum se aşezase aproape de pat, parcă aşteptând

M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria

I-am spus că e frumos, ea s-a făcut că se ruşinează,

Cred să fi fost aproape de miezul nopţii

Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului

Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide

şi automobile

Aici eram numai eu şi servitoarea;

Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape

Şi mirosea foarte rău a sudoare.

O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş

murdar de provincie

Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă

Servitoare pe care de atunci nu te-am mai văzut niciodată

Servitoare, pe pulpe cu do