Escroaca a închiriat un apartament din Chişinău pentru şase luni. Apoi a plasat pe un site de publicitate un anunţ în care anunţa că şi ea, la rândul ei, dădea acest apartament în chirie. În plasă i-au căzut , una după alta, 15 persoane, de la care tânăra a încasat, în total, o sumă de 4.100 de euro.
Fata, în vârstă de 20 de ani a fost condamnată la 7 ani închisoare pentru escrocherie în proporţii mari.
Potrivit procurorilor, tânăra a luat în chirie un apartament din capitală pentru 6 luni, după care prin înşelăciune şi abuz de încredere l-a dat în chirie altor 15 cetăţeni.
Escroaca a plasat pe site-ul web www.999.md un anunţ în care şi ea la rîndul ei dădea acest apartament în chirie. Solicitanţii contactau tînăra, care se prezenta drept proprietara locuinţei, iar apoi se întîlneau ca să convină în privinţa condiţiilor şi sumei.
Astfel, inculpata timp de aproximativ o lună a adunat de la 15 persoane peste 70 mii lei moldoveneşti, iar cînd era căutată de chiriaşi - dispărea fără urmă.
Procurorii informează că, făptaşa mai este învinuită că a practicat astfel de „afacere" şi în alte sectoare din capitală, cauze penale care încă se află la faza de urmărire penală.