Conducerea inspectoratului spune că acest punct de lucru era necesar datorită zonei greu accesibile. La Valea Lungă vor lucra 16 pompieri, pe patru ture de serviciu şi o autospecială de intervenţie cu o capacitate de 2000 litri de apă.
Pompierii dâmboviţeni au câştigat o primă luptă împotriva calamităţilor şi a incendiilor produse pe raza locallităţii Valea Lungă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa a inaugurat săptămâna aceasta, în comuna Valea Lungă, un punct de lucru aflat în subordinea Detaşamentului de Pompieri Moreni.
Acest punct de lucru era necesar datorită zonei greu accesibile cu autospecialele de mare tonaj. Străduţele sunt înguste şi şerpuite, iar în multe locuri nu există asfalt.
“Am vrut în primă fază să reducem timpul de răspuns în cazul unor urgenţe, pentru cetăţenii din zonă, având în vedere că zona este una deluroasă şi cu căi greu accesibile. Având in vedere că acest punct se află la 25 de km de postul de la Moreni, am găsit înţelegere la primăria Valea Lungă şi am mutat un echipaj de la Moreni la această locaţie. Prin aceasta, timpul de răspuns s-a scurtat substanţial. Asemenea măsuri vor mai fi luate la nivelul tututor detaşamentelor pentru a fi mai aproape de cetăţeni, la orice moment din zi şi din noapte”, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, colonel Mirel Pietreanu, inspectorul şef al I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa.
Echipajul este format din 16 pompieri
Echipajul de intervenţie, dislocat de la Detaşamentul Moreni, este format din 16 pompieri pe patru ture de serviciu si o autospecială de intervenţie marca Mercedes, dotată şi cu scule pentru descarcerare având o capacitate de 2000 litri de apă. Autospeciala este primită prin donaţie de la pompierii din Anglia.
Pentru înfiinţarea acestui punct de lucru, Primăria Valea Lungă s-a preocupat de asigurarea şi amenajarea spaţiului de