Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNS: Peste 30.000 de angajaţi ai statului rămân şomeri

Publicat in Antena 3, vineri 29 aprilie 2011 ·

Cel puţin 30.000 de persoane de la companiile de stat vor fi disponibilizate, a declarat, vineri, preşedintele BNS, Dumitru Costin, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii FMI, după ce delegaţia a precizat că restructurarea acestor societăţi va fi principalul subiect pe agenda de lucru cu Guvernului, potrivit Mediafax.

Sindicatele nu au primit încă un plan concret de restructurare a celor 18 companii cu capital de stat, însă oamenii îşi vor pierde locurile de muncă pentru că în bugetele acestor societăţi "nu-şi mai au locul şi salariile, şi furăciunea", a precizat Costin.

Reprezentantul BNS a spus că în întâlnirea cu FMI a insistat pe o abordare complexă a acestor companii cu capital de stat nu doar pe indicatorii macro, fiind nevoie de o analiză în detaliu.

"Din cauza unor contracte ticălos făcute, companiile pierd sume uriaşe de bani şi ajung în situaţii incredibile, cum sunt cele din sectorul energetic sau Compania Naţională Poşta Română şi toate oalele sparte le vor plăti lucrătorii trimiţi pe drumuri", a afirmat Dumitru Costin.

Este vorba de 18 companii de stat care vor face restructurări sau se vor închide. Vezi aici lista lor.

Cel puţin 30.000 de persoane de la companiile de stat vor fi disponibilizate, a declarat, vineri, preşedintele BNS, Dumitru Costin, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii FMI, după ce delegaţia a precizat că restructurarea acestor societăţi va fi principalul subiect pe agenda de lucru cu Guvernului, potrivit Mediafax.

Sindicatele nu au primit încă un plan concret de restructurare a celor 18 companii cu capital de stat, însă oamenii îşi vor pierde locurile de muncă pentru că în bugetele acestor societăţi "nu-şi mai au locul şi salariile, şi furăciunea", a precizat Costin.

Reprezentantul BNS a spus că în întâlnirea cu FMI a insistat pe o abordare complexă a acestor

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Articol de GSP - Publicat vineri, 18 iulie 2025, 17:19 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 17:19 Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din Su

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°