Cu cât ocupă posturi mai importante, la serviciu, cu atât sunt mai predispuse la înşelat.
Cel puţin asta susţin despre femei cercetătorii de la Universitatea Tilburg (Olanda), care au ajuns la concluzia că adulterul nu are legătură cu sexul unei persoane, ci cu puterea pe care o deţine, ştergând astfel „acuzaţiile” populare care planau asupra bărbaţilor la acest capitol.
Femeile care ţin frâiele puterii înşală mai mult, comparativ cu bărbaţii care nu deţin posturi de conducere, arată studiul. „Cum din ce în ce mai multe femei sunt în posturi de conducere şi sunt considerate egale bărbaţilor, şi ipotezele familiare despre comportamentul acestora se poate schimba.
Acest lucru poate duce la comportamente negative în rândul femeilor, comportamente ce de obicei sunt asociate cu bărbaţii”, a explicat coordonatorul studiului, psihologul Joris Lammers.
El a mai precizat că studiile de până acum care demonstrau că bărbaţii ar fi mai înclinaţi către infidelitate au fost greşite, deoarece nu au luat în calcul şi poziţia socială a celor implicaţi, ci doar sexul lor.
Şi cum majoritatea posturilor de conducere sunt ocupate de bărbaţi, de aici şi ideea că aceştia ar fi mai necredincioşi din fire.
După ce au analizat mărturiile a 1.561 de persoane aflate pe trepte diferite în ierarhia profesională, cercetătorii olandezi susţin că au reuşit să demonstreze că acelea care ocupă posturi importante înşală şi sunt tentate mai des să înşele decât cele aflate mai jos în ierarhia profesională.
Când subiecţii au fost întrebaţi despre aventurile din trecut şi dorinţa de a înşela, s-a putut constata că în cazul celor încrezători în poziţia şi statutul lor profesional, indiferent dacă erau bărbaţi sau femei, adulterul avea cote mult mai ridicate decât în cazul celor care nu aveau slujbe importante.
Cu cât ocupă posturi mai importante, la serviciu, cu