Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO INEDIT DIN 1931 Strălucitoarea nuntă a principesei Ileana, ultima căsătorie monarhică încheiată în România

Publicat in Adevarul, vineri 29 aprilie 2011 ·

O înregistrare-document din arhiva video a faimoasei companii media British Pathé, care durează un minut și 42 de secunde, înfăţişează întreaga familie regală a României în 1931, la Sinaia, la căsătoria principesei Ileana, fiica cea mică a regelui Ferdinand, cu Arhiducele Anton de Habsburg.

Potrivit historia.ro, căsătoria Ilenei a fost rodul unei iubirii împartășite de ambii soţi și o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română.

Nunta s-a sărbătorit pe 24-26 iulie 1931, în România, la reşedinţa regală din Sinaia, "căci e mai racoare si linistit si este loc pentru invitaţi". Ileana a ales "ultima duminică din această lună, căci în august e post de Sf. Maria", iar mai devreme "nu e cu putință, fiindcă am aşa de multe de orânduit înainte".

Ileana a cerut binecuvîntarea fratelui său, Carol al II-lea, ca şef al Casei Regale, spunându-i "Simt ca am întâlnit cu adevărat omul care mă va face fericită. Desigur, viitorul este în mâna Domnului, însă - cum am credința în El - cred că împreună cu Anton voi putea înfăţişa viaţa sigur, găsind în el tovarăşul și reazămul de care am atâta nevoie". Carol al II-lea a și condus-o la altar, întrucât tatăl lor, Ferdinand, murise în 1927.

Tot de pe historia.ro aflăm că nunta principesei Ileana a fost un eveniment monden de valoare internatională. La ceremonie au participat numeroși corespondenti de presă din strainatate, din întreaga Europă dar şi din Statele Unite. Familia Regală a primit felicitari din întreaga lume, de la Herbert Hoover, presedintele SUA si Juan Esteban Montero, presedintele Chile, până la Hindenburg, presedintele Germaniei si Zog I, Regele Albaniei.

La invitatia familiei regale, la festivităţi a participat elita politică românească, de la prim-ministrul Nicolae Iorga, la Octavian Goga și Mihail Sadoveanu.

Vezi înregistrarea AICI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°