Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciurile Ştiinţei vor continua la FIFA!

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 aprilie 2011 ·

Finanţatorul Craiovei a afirmat că arbitrajul de la Vaslui a fost contra oltenilor, precizând că Universitatea va depune un memoriu la FIFA

Oficialii Universităţii Craiova, finanţatorul Adrian Mititelu şi antrenorul principal Laurenţiu Reghecampf, au acuzat arbitrajul de la partida cu FC Vaslui, afirmând că alb-albaştrii au fost dezavantajaţi de centralul Cristian Sava (de la Bacău) şi de cei doi asistenţi, dintre care unul, Vladimir Urzică, este, ca şi centralul, tot din Moldova, respectiv de la Piatra Neamţ.

„Dacă vrei să iei campionatul, nu mai faci lucruri de-astea. A fost un arbitraj comandat, să-i fie ruşine lui Adrian Porumboiu! S-a purtat foarte urât cu noi, nici măcar un teren de antrenament nu ne-a dat. De cinci ani numai nenorociri am păţit la Vaslui. E un campionat murdar. Vasluiul e o echipă puternică, dar aveam şansa noastră. A fost un arbitraj cum n-ar trebui să mai existe. Nu-l înţeleg. N-are nici o valoare titlul dacă-l ia aşa. Sunt total nemulţumit de maniera de arbitraj, de eliminarea lui Buleică. Dacă rămâneam în 11, îi băteam. Nu ne băteau niciodată. Avram tace ca un şobolan. A făcut delegarea cu dedicaţie“, a tunat Adrian Mititelu la gsp tv. Finanţatorul Craiovei a adăugat că va face un memoriu pe care-l va duce la FIFA, în care va dovedi că Universitatea a fost dezavantajată în ultimii trei ani de arbitrajul din România.

De altfel, înainte de meciul de la Vaslui, preşedintele Universităţii, Aurel Ţicleanu, a declarat mass-media că-i suspectează pe cei trei arbitri de parti-pris-uri cu echipa patronului Porumboiu: „Avem informaţii că, după ce s-au plâns că nu li s-a acordat un penalti cu CFR Cluj (etapa a 28-a - n.r.), cei de la Vaslui îşi iau măsuri cu noi în ceea ce priveşte arbitrajul. Ni s-a spus că ni se pregăteşte ceva, că va fi o brigadă la comandă. Ne temem ca fluieraşii să nu ne facă pe post de miel de Paşte!“. @N_P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°