Realul a pierdut prima confruntare din semifinale cu FC Barcelona, scor 0-2, la capătul unui meci „nervos“ şi cu decizii controversate din partea brigăzii de arbitri din Germania
Spectacolul a cam lipsit miercuri seară, pe „Santiago Bernabeu“, miza jocului şi orgoliile conducând la un meci tensionat, în care „centralul“ german Wolfgang Stark, declarat fan al lui Messi, a fost depăşit în unele momente de evenimentele de pe teren. Real Madrid, sâcâită în permanenţă de jocul Barcelonei şi de deciziile fluieraşului, a rămas cu un om mai puţin pe teren din minutul 62, Pepe văzând direct „roşu“ după un fault asupra lui Dani Alves. În acelaşi minut a fost trimis în tribune şi antrenorul Jose Mourinho, pentru proteste. De asemenea, portarul de rezervă al Barcelonei, Jose Manuel Pinto, a fost şi el eliminat, după un conflict la pauză cu Arbeloa. Într-un final, „galacticii“ au cedat presiunii la care au fost supuşi, Lionel Messi „sclipind“ în minutele 76 şi 87 şi aducând o victorie care le asigură practic catalanilor accesul în finala Ligii Campionilor, fiind greu de crezut că madrilenii pot întoarce rezultatul în manşa a doua a semifinalelor, programată marţi (3 mai), pe „Camp Nou“.
Mourinho spumegă
Antrenorul formaţiei Real Madrid, Jose Mourinho, calm, dar vehement în acelaşi timp, s-a declarat nemulţumit de maniera de arbitraj a lui Wolfgang Stark. „Nu i-am spus nimic arbitrului, nu ştiu de ce am fost eliminat. Am râs şi i-am aplaudat decizia. Dacă le-aş spune lui şi celor de la UEFA ceea ce cred, cariera mea s-ar încheia astăzi. De ce? De ce se întâmplă mereu la fel în semifinale cu echipele pe care le antrenez? Vorbim de o echipă fantastică a Barcelonei. Nu ştiu dacă este pentru UNICEF (sponsorul Barcei), nu ştiu dacă este vorba de puterea lui Villar la UEFA. Nu înţeleg. Bravo, este o echipă fantastică de fotbal, dar această echipă nu are n