Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soarta celor 18 companii de stat monitorizate de FMI, decisă în aceste zile

Publicat in Capital, vineri 29 aprilie 2011 ·

Situaţia celor 18 companii de stat monitorizate de FMI se va clarifica în aceste zile, în urma prezentării programelor de restructurare şi analizei efectuate de reprezentanţii FMI, ai ministererelor şi ai companiilor vizate.

În Acordul cu FMI se prevede ca până la finalul acestei luni să se stabilească metodele de eficientizare a celor 18 companii, dacă vor fi privatizate, restructurate sau închise.

„Până mâine (sâmbătă, 30 aprilie, n.r.) cele trei ministere care au cele 18 companii în subordine, adică Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Comunicaţiilor, vor prezenta experţilor FMI şi CE programele de restructurare şi ce măsuri preconizează să fie luate. Împreună cu FMI şi ai Comisiei Europene vom stabili ce vom face cu fiecare companie”, a spus secreatrul de stat în Ministerul Finanţelor Publcie, Gheorghe Gherghina.

Experţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Comisiei Europene analizează în aceste zile cu reprezentanţii ministerelor şi ai companiilor situaţia fiecărei societăţi. „După ce pleacă Fondul şi Comisia se vor face declaraţii cu privire la măsurile care vor fi luate în cazul acestor companii”, a precizat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Cele 18 companii sunt: Poşta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv”, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Intervenţii Feroviare, Telecomunicaţii CFR, Compania Naţională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti şi Societatea Comercială Electrificare CFR.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 44 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 46 minute
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 54 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copiii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

News.ro acum 46 minute
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. Totodată, DSP Mureş a suspend

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 2 ore
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°