Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul turneu final al Superligii de polo, la Oradea

Publicat in Bihoreanul, vineri 29 aprilie 2011 ·

Începând de vineri şi până duminică, Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" va găzdui cel de-al treilea turneu final al Superligii Naţionale de polo pe apă.

Întrucât se cunoaşte deja echipa campioană, aceasta fiind CSM Digi Oradea, care a dominat cu autoritate actualul sezon şi a obţinut matematic un nou titlu încă după cel de-al doilea turneu final, desfăşurat la bazinul de la Izvorani, Federaţia română de specialitate a luat decizia de a anula ultimul turneu, cel cu numărul 4, prevăzut la jumătatea lunii mai în Capitală.

Astfel, turneul din acest sfârşit de săptămână de la Oradea va încheia sezonul 2010-2011, oficialii federali urmând a acorda trofeele de învingători, atât pentru campionat cât şi pentru Cupa României, elevilor antrenorului Cornel Gordan, jucătorilor de la CSM Digi.

Turneul va debuta vineri de la ora 16.30, când este programat jocul dintre AMEFA Arad şi Steaua, şi va continua în aceaşi zi cu disputa dintre CSM Digi şi Dinamo, meci programat cu începere de la ora 18. Sâmbătă, în cadrul rundei a doua, de la ora 13.45, CSM Digi va întâlni AMEFA Arad, iar de la ora 15.15, Steaua se va confrunta cu Dinamo.

Ultima zi a turneului va opune, duminică, mai întâi, pe Dinamo cu AMEFA Arad, de la ora 10.30, pentru ca în ultimul joc al campionatului, de la ora 12, să se întâlnească CSM Digi şi Steaua Bucureşti.

Jocurile cu Dinamo şi Steaua ale echipei orădene vor putea fi urmărite şi pe micul ecran, transmise în direct de canalul Digi Sport.

Începând de vineri şi până duminică, Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" va găzdui cel de-al treilea turneu final al Superligii Naţionale de polo pe apă.

Întrucât se cunoaşte deja echipa campioană, aceasta fiind CSM Digi Oradea, care a dominat cu autoritate actualul sezon şi a obţinut matematic un nou titlu încă după cel de-al doilea turneu final, desfăşurat la bazinul de la Izvorani, Fede

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°