16 morţi, este bilanţul încă provizoriu al exploziei produse joi după-amiază într-o cafenea din centrul turistic al oraşului Marrakech, majoritatea străini. Atacul nu a fost încă revendicat dar autorităţile privilegiază deja ipoteza unui atac sinucigaş islamist. O tentativă de destabilizare aşadar a regatului marocan, pe fondul turbulenşelor din zonă.

Regatul marocan nu era în alertă teroristă iar ameninţarea grupurilor jihadiste diminuase în ultimii ani. Nu-i mai puţin adevărat că reţelele extremiste tip al-Qaida, excluse din frenezia primăverii arabe, ar fi putut alege să comită atentatul de la Marrakech tocmai pentru a se impune din nou în Magreb. Analiştii de la faţa locului sunt însă dubitativi, nu cred într-o răsturnare de situaţie. În Occident însă temerile sunt însă mai evidente.

Contextul politic marocan era mai degrabă favorabil unei acalmii. În urma câtorva manifestaţii sporadice după modelele tunisian şi egiptean, regele Mohamed al 6-lea anunţase pe 9 martie o reformă a Constituţiei. Suveranul se declara favorabil modificării justiţiei, combaterii corupţiei şi mai ales îşi exprimase dorinţa de a favoriza transparenţa. Când a promis reforme democratice, Mohamed s-a gândit fireşte să instaureze o monarhie parlamentară. Pentru moment însă planurile sale sunt neclare şi se ştie doar că premierul ar urma să guverneze cu adevărat şi nu va mai fi doar un subaltern care consimte deciziile luate la Palat.

Sub influenţa primăveriii arabe din regiune, o parte din tineret este cea mai activă, cere reformele cele mai curajoase dar nu există vreun lider desemnat al acestei contestaţii. Revendicările sunt şi ele destul de disparate: dacă unii vor cu adevărat schimbàri la nivel politic, alţii cer doar permsiunea să mănânce în spaţiile publice în timpul Ramadanului şi asta în numele drepturilor omului.

În acest context, atentatul de la Marake