Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conceiçao, văzut ca noul Protasov

Publicat in Adevarul, vineri 29 aprilie 2011 ·

Becali vrea să-l numească din vară pe tehnicianul de la FC Braşov în speranţa că portughezul va reînvia stilul ofensiv al roş-albaştrilor din sezonul 2005-2006. „La Steaua trebuia antrenor cu personalitate. Eu cu Sorin Cîrţu sunt în relaţii bune, el mai are cinci etape, după care-i zic: «Du-te sănătos!»“, a declarat Becali după meciul cu Pandurii.

Noul antrenor al Stelei va fi mai mult ca sigur Antonio Conceiçao.Latifundiarul s-a hotărât să-l aducă pe tehnicianul Braşovului după ce acesta a câştigat cu 3-0 în Ghencea, provocând demiterea lui Marius Lăcătuş. Pentru a fi sigur de reuşită, europarlamentarul l-a cooptat în conducerea clubului şi pe Marcel Popescu, care e prieten apropiat şi totodată colaborator al portughezului. Rămâne însă de văzut cum va decurge relaţia dintre Conceiçao cu latifundiarul din Pipera.

În toamna lui 2009, după ce a fost dat afară de la CFR Cluj, deşi câştigase atât Cupa, cât şi Supercupa României, iar echipa era pe primul loc, tehnicianul a lăsat de înţeles că se va feri de patroni care schimbă antrenorii precum şosetele: „În România, antrenorii sunt trataţi ca şi guma. Sunt mestecaţi cât au gust, după care sunt efectiv scuipaţi. La Cluj am trăit o dezamăgire enormă". Ca stil, portughezul seamănă foarte mult cu alţi doi antrenori străini pe care i-a avut Steaua în era Becali: Oleg Protasov şi Cristiano Bergodi. E mereu calm şi răbdător, poartă foarte multe discuţii individuale cu fotbaliştii şi e adeptul unui fotbal ofensiv.

„Eu muncesc mult cu mingea. Asta e filosofia mea de antrenorat. Din punctul meu de vedere alergările şi pregătirea fizică fără minge sunt nepotrivite timpului actual", dezvăluia Conceiçao în momentul în care a semnat cu FC Braşov. „Toni Conceiçao e un antrenor modern, ne cere să jucăm combinativ, nu să bubuim pur şi simplu mingile în faţă", a dezvăluit şi căpitanul „stegarilor", Robert Ilye

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 57 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°