Ei s-au întors cu medalia de aur din Cehia, de la cea de-a 25 ediţie a concursului profesional al studenţilor facultăţilor de silvicultură europene, „Forestry Versatility”
Ancuţa Cotovelea, Mihai Fedorca, Mănăilă Olari şi Daniel Oproiu, studenţi ai Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii „Transilvania”, au obţinut locul I la cea de-a 25 ediţie a concursului profesional al studenţilor facultăţilor de silvicultură din Europa „Forestry Versatility”.
Competiţia a avut loc la Brno (Cehia) în perioada 19-22 aprilie 2011. În urma desfăşurării mai multor probe tematice pe parcursul a trei zile, echipa studenţilor braşoveni, care s-a clasat pe primul loc şi în competiţia organizată în 2010, a obţinut cel mai mare punctaj, învingând celelalte 13 echipe de studenţi ai facultăţilor de silvicultură europene participante la competiţie. De asemenea, studentul Olari Mănăilă a ocupat locul al II-lea în clasamentul individual, despărţindu-l doar câteva sutimi de punct de primul clasat.
Un alt student al Universităţii Transilvania s-a făcut remarcat la Salonul Internaţional de la Geneva. Este vorba despre doctorandul Marian N. Velea, din cadrul Departamentului de cercetare ştiinţifică Sisteme Mecatronice Avansate. Acesta a obţinut la prestigiosul Salon, desfăşurat în perioada 6-10 aprilie 2011, medalia de aur. Doctorandul braşovean a inventat un panou cu miez celular expandat şi procedeul de obţinere al acestuia, invenţie care a fost apreciată de juriul internaţional. Ei s-au întors cu medalia de aur din Cehia, de la cea de-a 25 ediţie a concursului profesional al studenţilor facultăţilor de silvicultură europene, „Forestry Versatility”
Ancuţa Cotovelea, Mihai Fedorca, Mănăilă Olari şi Daniel Oproiu, studenţi ai Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii „Transilvania”, au obţin