Un elev piteştean, aflat în vizită la bunicii din Ştefăneşti, a fost muşcat de mână de un şarpe. Din cauza complicaţiilor apărute pentru că băiatul este polialergic, a fost transportat la spital, unde a şi rămas internat.
Un tânăr de 17 ani, din cartierul Prundu, elev la un liceu din Piteşti, a păţit ieri spaima vieţii sale.
Aflându-se în vizită la bunici, în Ştefăneşti, acesta a fost atras de un zgomot ciudat venit din curte.
După ce a cercetat zona a văzut un şarpe şi, în loc să se sperie şi să evite lighioana, şi-a pus în cap să o prindă.
După ce a încercat să pună mâna pe reptilă, băiatul a fost muşcat de aceasta, dar norocul a fost ca şarpele să nu fie unul veninos, ci unul „de casă”.
După câteva ore, tânărul Laurenţiu Păun a dat semne că se simte rău şi a fost transportat imediat la Spitalul Judeţean.
Aici, medicii au constatat că este polialergic şi l-au transferat la Spitalul de Pediatrie, fiind minor.
Cadrele medicale i-au acordat îngrijiri şi au decis ca băiatul să mai rămână internat o perioadă.