Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vatican. Sute de mii de oameni s-au adunat pentru ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea

Publicat in Antena 3, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

După nunta regală, ochii întregii lumi se îndreaptă acum spre Vatican. Sute de mii de oameni din toată lumea s-au adunat acolo, pentru beatificarea papei ioan paul al doilea, cel mai iubit papă din istorie. Este ultimul pas înainte de a fi declarat sfînt.

Toate drumurile pelerinilor creştini duc zilele acestea la Roma. Pentru cei care au vrut să participe la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, companiile aeriene au pus la dispoziţie peste 30 de „zboruri speciale".Pentru toţi, Papa Ioan Paul al II-lea a fost un sfânt, încă din timpul vieţii

Totul în Roma aminteşte zilele acestea de papa Ioan Paul al II-lea. Străzile sunt pline de afise, iar magazinele s-au aprovizionat cu suveniruri care-l reprezintă pe fostul suveran pontif.

O armată de oameni pregăteşe Piaţa San Pietro pentru ceremonia de maine.

Carabinierii din Roma au anunţat că maşinile nu vor putea intra în oraş astăzi şi mâine. În afara centurii oraşului au fost amenajate locuri.

După nunta regală, ochii întregii lumi se îndreaptă acum spre Vatican. Sute de mii de oameni din toată lumea s-au adunat acolo, pentru beatificarea papei ioan paul al doilea, cel mai iubit papă din istorie. Este ultimul pas înainte de a fi declarat sfînt.

Toate drumurile pelerinilor creştini duc zilele acestea la Roma. Pentru cei care au vrut să participe la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, companiile aeriene au pus la dispoziţie peste 30 de „zboruri speciale".Pentru toţi, Papa Ioan Paul al II-lea a fost un sfânt, încă din timpul vieţii

Totul în Roma aminteşte zilele acestea de papa Ioan Paul al II-lea. Străzile sunt pline de afise, iar magazinele s-au aprovizionat cu suveniruri care-l reprezintă pe fostul suveran pontif.

O armată de oameni pregăteşe Piaţa San Pietro pentru ceremonia de maine.

Carabinierii din Roma au anun

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 33 minute
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 46 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum vede Macron dorinţa lui Zelenski de a „relua dialogul” cu Donald Trump

Adevarul acum 17 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat marţi dorinţa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski „de a relua dialogul cu Statele Unite ale Americii”, a indicat Palatul Elysée.

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 5 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°