- Editorial - nr. 773 / 30 Aprilie, 2011 Conform celor declarate de ing. Ioan Felea – presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania, tara noastra se afla pe locul patru in Europa, din punct de vedere al productiei de miere, dupa Germania, Franta si Ungaria, cu o productie anuala de circa 20.000 de tone de miere de albine, plus celelalte produse ale stupului, propolis, polen, ceara, laptisor de matca. La capitolul numar de familii, Romania se situeaza pe locul sapte din Europa, cu 1,2 milioane de familii de albine. "Romania are un potential mult mai mare pentru dezvoltarea sectorului apicol, mai ales ca mierea romaneasca din zonele montane si colinare, unde se obtine circa 25 la suta din productia totala de miere, este naturala, chiar daca nu este certificata ecologic, deoarece in aceste zone nu sunt utilizate pesticide sau ingrasaminte”, a declarat Ioan Felea, la deschiderea Targului National al Mierii, organizat de ACA Romania, in perioada 8-10 aprilie 2011, pe Platforma apicola Baneasa, in incinta Institutului de Cercetare si Dezvoltare pentru Agricultura, condus de dr. biochimist Cristina Mateescu, autoare a numeroase brevete cu produse apicole apreciate pe plan international si intern. De retinut si faptul ca in Romania exista la ora actuala circa 1.100 de apicultori care practica stuparitul in sisteme certificate ecologic si produc aproximativ 3.500 tone miere ecologica de la circa 105.000 familii de albine, aproape intreaga cantitate de miere ecologica fiind contractata la export. Anul 2010 a fost cel mai dificil an apicol din istoria Romaniei, datorita conditiilor meteorologice extrem de nefavorabile din perioada marilor campanii de cules (salcam, tei, floarea soarelui, zmeura). Astfel, peste 30% din productia stupului a fost compromisa, realizandu-se pe total tara doar 16.000-17.000 tone de miere. A fost compromisa si productia de polen, Romani